Ce este gingivita?

Ce este gingivita?

Gingivita este inflamația gingiei din jurul dinților. Ea poate fi generalizată, la toți dinții sau localizată doar la câțiva dinți.

Ce înseamnă inflamație? Gingia inflamată este roșie (în loc de roz deschis) și umflată. Uneori gingivita este dureroasă sau dă doar o senzație de usturime. Alteori nu există durere deloc sau e vorba doar de o ușoară sensibilitate. Lipsa durerii face ca gingivita să trecă de multe ori neobservată. Gingia inflamată sângerează – la atingerea cu un aliment sau cu periuța de dinți. Dacă nu este observată sau este neglijată, poate progresa devenind mai mult decât o gingivită – parodontită – o formă mult mai severă ce poate duce, pe măsură ce avansează, la pierderea de gingie, de os și chiar la pierderea dinților.

Cauza gingivitei sunt bacteriile din placa bacteriană. Placa bacteriană este o pelicula lipicioasă, alb-gălbuie, care se depune pe dinți, în special în șanțurile și gropițele de pe suprafața dinților, de-a lungul marginii gingiei și între dinți – în general în toate zonele greu accesibile periuței de dinți (mai ales dacă nu stăpânim tehnica corectă). Placa bacteriană produce niște substanțe care sunt nocive pentru gingie. Placa neîndepărtată se mineralizează, se întărește și formează ceea ce numim tartru sau piatră. Tartrul are o suprafață rugoasă, pe care placa moale se depune și mai ușor mai departe, ducând la gingivite și mai grave.

Tratamentul gingivitei

Gingivita este reversibilă! Aceasta înseamnă că odată tratată, gingia revine la starea inițială, cea de dinaintea bolii. Condiția este ca ea să fie tratată la timp.

Vizitați periodic medicul stomatolog (o dată la 6 luni sau după recomandarea medicului vostru). El va inspecta și examina cu sonda (un instrument special) gingia și eventualele depozite de pe dinți și de-a lungul marginii gingiei.

În ce constă tratamentul:

  • Igienizarea profesională la cabinet – detartraj și periaj profesional. Detartrajul este îndepărtarea tartrului de pe dinți cu ajutorul unor instrument speciale, iar periajul profesional este efectuat cu o periuță în rotație și cu o pastă profesională. Dinții devin mai albi, mai lucioși și mai sănătoși, iar placa și tartrul sunt îndepărtate.
  • Tot medicul vă va explica metoda corectă de periaj acasă. Acasă, igiena orală trebuie să fie impecabilă. Periajul se efectuează minim de 2 ori pe zi (dimineața și, cel mai important, înainte de culcare). Apă de gură fluorurată se folosește între mese. Ața dentară se folosește cel puțin o dată în fiecare zi.

Odată ce igiena orală este corectată și practicată zilnic conștiincios, gingivita poate fi tratată, chiar într-o săptămână.

Dacă gingivita nu a fost tratată la timp, ea devine parodontită, forma ireversibilă, care se tratează mul tmai greu și fără recuperarea distrugerii gingiei și osului.

Dr. Măseluță și Dr. Perie-Tot, prietenii și aliații voștri pentru sănătatea orală vă urează gingie roz și sănătoasă! 🙂

Abonează-te la newsletter pentru a afla mai multe informații despre sănătatea dinților copilului tău și despre Programul Școlar Colgate.