Crucea Roșie Română, partener al campaniei  „Zâmbește pentru viitor”

Crucea Roșie Română, partener al campaniei „Zâmbește pentru viitor”

Din anul 1993, peste 6 milioane de copii români au făcut cunoștință cu periuța și cu pasta de dinți și au învățat că un zâmbet frumos, care încălzește inimile celor din jur, înseamnă de fapt un zâmbet sănătos.

Din anul 2015, programul se desfășoară în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România.

Voluntarii Crucii Roșii din întreaga țară ajung la copii, atât din marile orașe, dar mai ales din zonele defavorizate, cu produse de igienă orală și informații simple, amuzante, pe înțelesul celor mici. Aceștia află că pot preveni apariția cariilor folosind armele pe care le au la îndemână – periuța și pasta de dinți, ața dentară și aăa de gură – si au primit diplome de Supereroi ai Dințlor Sănătoși.

Rolul părinților este vital

Din această toamnă, Programul Școlar Colgate s-a îmbogățit cu o componentă nouă, recunoscând importanța implicării părinților în dezvoltarea armonioasă a copilului. În cadrul campaniei „Zâmbește pentru viitor”, părinții sunt invitați să participe la următoarele webinare gratuite, susținute de medici stomatologi pediatri și ortodonți:

  • 29 septembrie 2020: Copilul tău merită un zâmbet sănătos!
  • 13 octombrie 2020: Igiena orală acasă, alături de cel mic
  • 27 octombrie 2020: Prevenirea afecțiunilor dentare în cabinetul stomatologic
  • 10 noiembrie 2020: Igiena orală a copiilor cu aparate ortodontice

24 noiembrie 2020: Medicul stomatolog este prietenul copilului tău!

Programul Școlar Colgate a devenit o constantă a programelor de educație pentru sănătate desfășurate de Crucea Roșie Română, pentru că sănătatea orală este vitală pentru starea generală a organismului și pentru starea de bine. Ne dorim să încurajăm comportamente corecte de igienă orală în rândul copiilor, cu implicarea activă a părinților, pentru ca cei mici să aibă un punct de plecare în ceea ce va reprezenta o activitate de rutină în viața acestora”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Urmăriți un interviu acordat de d-na Andreea Furtună, Director de Programe al Crucii Roșii Române, postului de radio Itsy Bitsy, despre colaborarea cu Colgate-Palmolive si implicarea în proiecte de educație pentru sănătate.