Irina Maria Cocoș și Alesia Maria Țițimeaua sunt câștigătoarele concursului internațional de desene Colgate „My Bright Smile™” 2021

Irina Maria Cocoș și Alesia Maria Țițimeaua sunt câștigătoarele concursului internațional de desene Colgate „My Bright Smile™” 2021

România are două câștigătoare la ediția din 2021 a concursului internațional de desene Colgate My Bright Smile™. Desenele premiate, realizate de Alesia Maria Țițimeana și Irina Maria Cocoș – eleve ale Școlii gimnaziale nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța – au fost alese de juriul de la New York și au fost incluse în calendarul global Colgate.

Din anul 2017, țara noastră s-a aflat în fiecare an pe podiumul acestui concurs internațional, la care participă copii cu vârste între 6 și 9 ani cu desene inspirate din lecțiile de igienă orală desfășurate în cadrul Programului Școlar Colgate. Anul acesta s-a reușit performanța obținerii a două premii din cele 12 oferite copiilor din întreaga lume. Alesia Maria Țițimeaua (7 ani) și Irina Maria Cocoș (6 ani) au fost răsplătite, fiecare, cu câte o bursă Colgate My Bright Smile™ în valoare de 250 de dolari, iar clasele din care cele două fetițe fac parte cu câte o bursă de 500 de dolari.

 

”Îmi place să pictez și să zâmbesc, îmi plac culorile și sunetul valurilor mării”, marturisește Alesia, al cărei talent a fost recunoscut și cu ocazia altor competiții de desen.
”Recunoașterea internațională primită este o realizare pentru noi. Atunci când părinții se implică în educația copiilor, cei mici au mai multe șanse pe viitor”, spune George Țițimeaua, tatăl micuței artiste.
Bucuria succesului este împărtășită și de învățătoarea Alesiei, Diana Tănase: „Este o bucurie și o satisfacție extraordinară să vedem rezultatele activităților noastre. Noi, dascălii, ne dorim ca elevii noștri să aibă cunoștințele și abilitățile necesare pentru viață, iar educația dentară este un element important pentru o viață împlinită.”

Cealaltă câștigatoăre a concursului, Irina, care în afară de desen mai este pasionată de muzică și de dans, i-a făcut pe părinți și pe învățătoarea ei să fie mândri de ea.
„Sunt mândră și fericită pentru rezultatele Irinei. Recunoașterea internațională a talentului ei ne face să ne implicăm tot mai mult în activitățile artistice, iar ei îi dă curaj să exerseze cât mai mult”, a spus Adina Cocoș, mama Irinei.

Anul acesta, lecții de sănătate orală pentru încă 300.000 de copii

Programul Școlar Colgate, desfășurat în țara noastră din 1993, iar din 2015 în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România cu sprijinul Asociației Naționale de Stomatologie Pediatrică din România, are anul acesta în vedere un număr de 300.000 de elevi. În primăvară, programul a ajuns deja la 100.000 de copii din 13 județe (Timiș, Sălaj, Gorj, Vâlcea, Mureș, Brașov, Dâmbovița, Teleorman, Buzău, Călărași, Ialomița, Iași și Vaslui).

Astfel, cei 300.000 de copii vor primi în 2021 lecții de sănătate orală de la voluntarii Crucii Roșii Române, care îi vor învăța cum să se spele corect pe dinți și cum să aibă grijă de sănătatea acestora, cât de importantă este schimbarea periodică a periuței dentare, dar și vizita la medicul stomatolog. După fiecare lecție, copiii și părinții lor primesc din partea Colgate România produse pentru îngrijirea dinților, un pliant cu sfaturi și un calendar în care să bifeze, dimineața și seara, că s-au spălat împreună pe dinți.

„Educația pentru sănătate orală începută la școală trebuie să continue și acasă. Implicarea părinților și exemplul personal sunt la fel de importante ca și informațiile primite de elevi în clasă. De aceea salutăm inițiativa Crucii Roșii Române care, în colaborare cu Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România și cu suportul Colgate, au inițiat grupul de educație «DINȚI și părinți»”, a subliniat și Zoia Ghiță, cadru didactic, învățătoarea Irinei Maria Cocoș, una din cele două câștigătoare ale concursului internațional de desene My Bright Smile™.